Pribegi in tara nimanui

„...Voiam si noi s-avem o tara,

Ca de la Nistru-n Apuseni

Sa vietuim ca in afara,

Ca intre frati, ca pamanteni.

Sa dam copiilor de munca

Si sa-i avem pe langa noi,

Sa-ncingem horele pe lunca,

Sa fim o tara de eroi.

Dar iata ca n-a fost sa fie,

Nu avem vana Iancului

Si stam acasa, cu chirie –

Pribegi in țara nimanui!

Era tarziu, era-ntr-o gara,

Pustiu peronul... si ningea.

Un tanar trist pleca din tara

Si tara-n urma lui murea."

„Stiam ca Sergiu Burca scrie. El e mai curand un scriitor latent, dar orice latenta presupune si momentul de producere. A scris acum cativa ani o piesa. Acum a venit randul poeziei sa fie scoasa la lumina.

Creatia e de multe ori un mix. Mai ales cea a debutantilor. Recunosc si in poezia lui Sergiu Burca urme intertextuale, formative, unele mai vechi (de exemplu, Montale) de pe timpul cand literatura era o preocupare mai vie si credeam ca ocupa un loc mai mare in viata noastra si a lumii.

Din punctul de vedere al formei, volumul poate fi impartit in doua: poemele cu rima si cele cu vers liber. Exista si o punte sigura de legatura intre ele: firescul exprimarii, neingradit de nicio restrictie formala sau de alta natura.

De obicei, oamenii surprind trecerile mai mari de timp sau schimbarile mai bruste de atitudine, cand tabloul devine evident. Lui Sergiu Burca ii place sa se instaleze insa in intervalele extrem de scurte, interstitiale si inefabile, cand poezia este cea care „vorbeste" prima." – Grigore Chiper