„ficțiune înseamnă poate că.

poate că o gaură de vierme este și existența umană.

măcar pentru că omul o resimte ca parcurs, mai rapid decât ar fi de dorit, dintr-o zonă necunoscută în alta la fel de necunoscută.

poate că într-o gaură de vierme prezentul e singurul timp posibil.

ce este prezentul fără conștiință? nimic.

conștiința? o amprentă de identificare pe care sinele o numește eu, iar ceilalți el.

criminaliștii presară peste amprente un praf, o substanță destinată scoaterii lor în relief. poezia lucrează și ea cu asemenea prafuri, limbajul expresiv sau alte trucuri.

trebuie să se poată și altfel.

personajul volumului gaura de vierme transferă materialul livrat de conștiință printr-un loc îngust, o fantă. timpul prezent din gaura de vierme: oameni, lucruri și întâmplări la care, din motivele lui, eu nu a renunțat, care sunt vii, active.

trecerea prin fantă presupune comprimare și tensiune și totuși proba trecerii trebuie să fie firescul, normalitatea spunerii. există un punct unde sunetul nu e alterat de efectele distanței în timp sau spațiu.

ce spunem firesc poate fi important, poate interesa cel puțin." – g.g.